N-a fost revoluție. A plouat!

     Duminică dimineața. Căutăm înfrigurați, cu gâturile sugrumate între umeri, un loc unde să ne bem cafeaua. Unul ditre noi ar vrea chiar să mănânce o ciorbă. Plouă mărunt. Așa nu mai e chip! Ne amuzăm când descoperim geamurile mari, cu perdele îmbâcsite ale Restaurantului Dâmbovicioara: "Ce ghivece frumoase au în geam! Cine dracu' vine, mă, aici să mănânce?" și tragem concluzia: "Ne băgăm unde-o fi, numai să nu ne mai plouă!".

     Ne lovește un aer mâlos - e ca într-o toaletă de școală, unde se fumează în fiecare pauză, iar urina a mucegăit deja sub linoleum, in jurul WC-ului. Băieții fac întotdeauna și pe lângă...
     La prima masă de lângă ușă s-a instalat deja primul client. A desfăcut o sticlă de Babanu'... vin. E in jur de 11.00. Citește ziarul, stând picior peste picior. Imediat după colț, un al doilea client. Stă cu fruntea aproape lipită de masă. Nu îmi dau seama dacă acum a venit sau nu a reușit încă să plece.
     Noi ne așezăm mai înspre bar. Mesele sunt acoperite cu fețe de masă albe, apretate atât de tare încât nici scrumierele nu sunt suficient de grele să le "potolească" la centru. Pe toate mesele tronează farfurii alb-gălbui, cu marginea ușor aurită. Scaunele tapițate sunt tocite până la refuz. Ne dăm seama care este de fapt culoarea scaunelor abia după ce ne uităm pe pereți - sunt acoperiți cu același material folosit la taiâpițat. Nu lipsesc lambriurile de lemn, lăcuite.
     Comandăm. Ne-am redus poftele la... "Espresso aveți?" "Ness, cappuccino, ciocolată caldă", ne răspunde din spatele barului o voce guturală. Un ness și două cappuccinno să fie! Chelnerița se întoarce în sfârșit cu fața înspre noi - o doamnă trecută de 50 de ani, cu părul blond, vopsit de atâtea ori că parcă îmi ajunge la nări un miros înțepător de amoniac. E planturoasă, ojată și atât de încercănată că îți poți da seama în ce an s-a deschis restaurantul. Pregătește tacticoasă cele două cappuccino. Împarte exact în două cești conținutul unui singur pliculeț La Festa. În fond, toată consumația ne va costa în jur de 10 lei.
    E aproape 12.00. Mai apare un client. Cară o sacoșă cu zarzavaturi. O așează pe scaunul de lângă el. Cu mâna stângă împinge vaza cu 5 trandafiri artificiali, portocalii, care tronează pe masă. "Două?" îl întreabă chelnerița. "Una caldă, una rece". Berile vin repede. Între timp am primit și noi comanda. Ceștile îmi amintesc de amenințările mamei cu bătaia în cazul în care îi descompletez setul. Sorbim în liniște. Pe fundal se aude muzica de la televizor, în surdină - U tv. Plătim. "N-ai o țígară? Că de când îți dau târcoale...", cere chelnerița în timp ce ia nota.
     Niciunul dintre noi nu are chef de vorbă. Eu aveam la revolutie trei ani, iar ceilalti abia se născuseră. Ploaia s-a întețit și a trecut de ora prânzului. Ce ploaie...