Un căţel răpciugos, aşa mic şi jegărit cum era, se plimba nestingherit şi plin de veselie printr-o pădure. Vesel aşa cum era, se opreşte în faţa unei case. Intră. O mie de oglinzi, fiecare dintre ele reflectându-i imaginea. Ce bucurie pe căţeluşul nostru să nimerească într-o căsuţă cu o mie de căţeluşi veseli, care îi zâmbeau! Şi a părăsit casa de zece ori mai fericit decât intrase.
În drumul lui prin pădure se întâlneşte cu un câine mare, negru, care lătra înfiorător. “Dacă eşti atât de supărat mergi puţin mai departe şi vei găsi o casă în care sunt o mie de căţei veseli, cu chef de joacă şi care zâmbesc într-una.”, îi spune căţelul dulăului fioros, vrând să-l ajute. Şi dulăul i-a urmat sfatul. Casa, cele o mie de oglinzi… O mie de dulăi mari şi care lătrau fioros.
Morala?
Suntem ceea ce vrem noi să fim. Ceilalţi sunt ceea ce vrem noi să fie, se reflectă în noi. Viaţa ne priveşte în oglindă.
Multumesc, Slviu!
vineri, 26 decembrie 2008
joi, 25 decembrie 2008
Cu năsucurile mânjite de fericire
Degeţelele înmuiate în huma vechilor iubiri.
Pupilele împroşcate de năzuinţe proaspete.
Buzele sfârtecate de aşteptare.
Vechile iubiri se topesc fără ripostă,
Năzuinţele îneacă pupilele fără drept,
Aşteptarea îşi strigă nesomnul.
Fericire.
În ce ne-am băgat nasul de ne-am mâjit aşa de tare?
În cinstea oamenilor prin care trăiesc.
Pupilele împroşcate de năzuinţe proaspete.
Buzele sfârtecate de aşteptare.
Vechile iubiri se topesc fără ripostă,
Năzuinţele îneacă pupilele fără drept,
Aşteptarea îşi strigă nesomnul.
Fericire.
În ce ne-am băgat nasul de ne-am mâjit aşa de tare?
În cinstea oamenilor prin care trăiesc.
miercuri, 24 decembrie 2008
Moş Crăciun s-a adus singur în dar!
Asta ar putea părea culmea cadourilor. Toţi copiii şi-l doresc pe însuşi Moş Crăciun sub brad, ci nu cadouri la bucată. Atenţie ce vă doriţi, eu l-am primit! Fără instrucţiuni de folosire, fără telecomandă, fără setări prealabile, fără să fie la superofertă prin supermarketuri. Moş Crăciun a venit totuşi cu un bonus: o grămăjoară de cămăşi rupte în cot, e adevărat nelivrate încă la domiciliu. Sunt probabil programate la cusut pentru la anul.
Să ai un Moş al tău nu e lucru de şagă. Cum îi place oare Moşului să te aranjezi? Ce îi place să-i spui? Cum să-ţi ascunzi ruşinea de a avea nasul strâmb în faţa Moşului? Cum să-i explici Moşului că nu vrei să-i încurci programul de Revelion, dar parcă ai sta puţin mai mult cu el?
În fine... ce să-i mai scrii Moşului în tradiţionala scrisoare dacă oricum ai senzaţia că e redundant să-i spui ceva despre tine? Te ştie parcă oricum de o viaţă, pentru că îţi seamănă (uneori temător de mult).
Bine măcar că Moşului nu trebuie să-i spui tot timpul ce emoţii ai când trebuie să vă întâlniţi şi cât de mult îl iubeşti! El ştie deja, pentru că are îngeraşii lui, care te veghează tot anul.
P.S. : Dacă nu găsiţi Moşul în intersecţie la Unirii, nu vă mai chinuiţi, înseamnă că e tot la mine... sau al meu ;).
Să ai un Moş al tău nu e lucru de şagă. Cum îi place oare Moşului să te aranjezi? Ce îi place să-i spui? Cum să-ţi ascunzi ruşinea de a avea nasul strâmb în faţa Moşului? Cum să-i explici Moşului că nu vrei să-i încurci programul de Revelion, dar parcă ai sta puţin mai mult cu el?
În fine... ce să-i mai scrii Moşului în tradiţionala scrisoare dacă oricum ai senzaţia că e redundant să-i spui ceva despre tine? Te ştie parcă oricum de o viaţă, pentru că îţi seamănă (uneori temător de mult).
Bine măcar că Moşului nu trebuie să-i spui tot timpul ce emoţii ai când trebuie să vă întâlniţi şi cât de mult îl iubeşti! El ştie deja, pentru că are îngeraşii lui, care te veghează tot anul.
P.S. : Dacă nu găsiţi Moşul în intersecţie la Unirii, nu vă mai chinuiţi, înseamnă că e tot la mine... sau al meu ;).
miercuri, 18 iunie 2008
Buzele roşii salută EURO 2008
Stau cîte 13 în faţa televizorului. Beau cel puţin cîte 13 beri în fiecare seară. Înjură de 13 ori pe secundă. Şi-au neglijat datoriile casnice de mai mult de 13 ori numai în ultima săptămînă. Începînd cu data de 7 iunie 2008, activităţile bărbaţilor din întreaga Europă pot fi rezumate în cîteva cuvinte cheie: bere, televizor, urlete, România A început a 13-a ediţie a Campionatului European de Fotbal.
În acest peisaj „masculinizat”, femeile ar putea crede că nu îşi găsesc locul. Ei bine, doamnelor şi domnişoarelor, scăpaţi de complexe! Avem şi noi rolul nostru. Ca să fiţi bine privite pînă la finalul Campionatului EURO 2008, ţineţi cont de următoarele:
1. Ştergeţi televizorul de praf înainte de fiecare meci al echipei naţionale. Praful în exces pe ecranul televizorului poate crea iubitului impresia că Mutu a fost faultat de prea multe ori.
2. Împrieteniţi-vă cu vînzătoarea de la colţ. Stocurile de seminţe prăjite şi bere la pet sînt limitate în această perioadă. Fără seminţe şi bere meciurile pot deveni mult mai „condimentate” cu înjurături!
3. Dacă încă nu aveţi termopane, e prea tîrziu să vă mai puneţi. Încercaţi totuşi să vă izolaţi cît mai bine fonic apartamentul. În caz contrar, EURO 2008 v-ar putea aduce renumele de „vecina pe care o bate bărbatu’”.
4. Trimiteţi copiii la bunici, la ţară, unde nu pot ajunge înjurăturile soţului şi ale vecinilor. Nu apelaţi la această metodă dacă bunicii stau la numai 7 km distanţă.
5. Dacă simţiţi că vă lasă nervii în mijlocul Campionatului, anunţaţi prietenii că aţi plecat în vacanţă o lună de zile. Nu vă vor crede, dar măcar nu vor mai veni la voi să vadă meciurile.
Şi încă ceva: creatoarea de modă Laura Olteanu a lansat de curînd un obiect vestimentar de care nu trebuie să vă dezlipiţi tot campionatul: chiloţeii de supoteră. Sînt galbeni şi au pe spate inscripţionate numele jucătorilor echipei naţionale a României. Spun să „nu vă dezlipiţi” pentru că, şi dacă aţi face-o, pricum bărbaţii nu v-ar băga în seamă. E meci, dragă, e meci!
În acest peisaj „masculinizat”, femeile ar putea crede că nu îşi găsesc locul. Ei bine, doamnelor şi domnişoarelor, scăpaţi de complexe! Avem şi noi rolul nostru. Ca să fiţi bine privite pînă la finalul Campionatului EURO 2008, ţineţi cont de următoarele:
1. Ştergeţi televizorul de praf înainte de fiecare meci al echipei naţionale. Praful în exces pe ecranul televizorului poate crea iubitului impresia că Mutu a fost faultat de prea multe ori.
2. Împrieteniţi-vă cu vînzătoarea de la colţ. Stocurile de seminţe prăjite şi bere la pet sînt limitate în această perioadă. Fără seminţe şi bere meciurile pot deveni mult mai „condimentate” cu înjurături!
3. Dacă încă nu aveţi termopane, e prea tîrziu să vă mai puneţi. Încercaţi totuşi să vă izolaţi cît mai bine fonic apartamentul. În caz contrar, EURO 2008 v-ar putea aduce renumele de „vecina pe care o bate bărbatu’”.
4. Trimiteţi copiii la bunici, la ţară, unde nu pot ajunge înjurăturile soţului şi ale vecinilor. Nu apelaţi la această metodă dacă bunicii stau la numai 7 km distanţă.
5. Dacă simţiţi că vă lasă nervii în mijlocul Campionatului, anunţaţi prietenii că aţi plecat în vacanţă o lună de zile. Nu vă vor crede, dar măcar nu vor mai veni la voi să vadă meciurile.
Şi încă ceva: creatoarea de modă Laura Olteanu a lansat de curînd un obiect vestimentar de care nu trebuie să vă dezlipiţi tot campionatul: chiloţeii de supoteră. Sînt galbeni şi au pe spate inscripţionate numele jucătorilor echipei naţionale a României. Spun să „nu vă dezlipiţi” pentru că, şi dacă aţi face-o, pricum bărbaţii nu v-ar băga în seamă. E meci, dragă, e meci!
luni, 19 mai 2008
WWW-uri din 1989
Internetul s-a născut la mijlocul anilor ‘60 în forma ARPAnet (Advanced Research Projects Agency Net) - o reţea între mai multe computere din unele instituţii americane, ce lucrau pentru ARPA, un departament de cercetare din cadrul Pentagonului. ARPA a fost pus în funcţiune ca reacţie la succesul sovietic al lansării satelitului Sputnik în spaţiu în 1957. Unul din obiectivele ARPAnet era crearea unei reţele care să nu fie distrusă din cauza atacurilor asupra sistemului. Războiul Rece fiind la apogeu, scenariul unui dezastru era considerat fie lansarea unei bombe, fie un atac nuclear.
De aici a rezultat un proiect de reţea, unde reţeaua însăşi era permanent în pericol de atac. În consecinţă, doar un minimum de informaţii era cerut de la computerele client în reţea - oricând transmisia de date întîlnea un obstacol, sau una dintre adrese era de negăsit, se găsea o altă cale către adresa căutată.
Toate acestea au fost codificate într-un protocol care reglementa transmisia de date pe Internet. În forma sa finală, acesta era TCP/IP (Transmission Control Protocol / Internet protocol), care este şi acum baza Internetului. TCP/IP face posibil ca modele diferite de calculatoare, de exemplu IBM compatibile sau Mac's, folosind sisteme diferite de operare, cum ar fi UNIX, Windows, MacOS etc. să se "înţeleagă" unele cu altele. În acest fel, Internetul era şi este cu adevărat o platformă independentă.
Internet-ul "civil" a început ca o reţea de patru computere între Universităţile din Utah, Santa Barbara şi Los Angeles şi Institutul de Cercetare din Stanford. În curînd, cercetători din alte instituţii de stat au devenit interesaţi. Deoarece folosirea computerelor era costisitoare, ei au văzut imediat avantajele folosirii în comun a unei reţele.
La sfârşitul anilor ‘60 şi începutul anilor ’70, când Internetul număra în jur de 50 de computere, s-au dezvoltat primele dintre servicii, folosite încă şi azi pentru transferul informaţiei: File Transfer Protocol pentru trimiterea şi regăsirea fişierelor, Telnet pentru accesarea şi folosirea bazelor de date, a bibliotecilor şi a cataloagelor din toată humea, E-mail pentru trimiterea mesajelor personale.
Internetul era în mod categoric în ascendenţă. Cu noi grupuri de utilizatori care se alăturau, în următoarea decadă, Internetul a crescut la o reţea de 200 de computere. Partea militară era organizată într-o reţea separată, Milnet.
În acelaşi timp, au apărut alte reţele, mai ales în sectorul academic. Importantă printre acestea era (şi este) USENET sau Users' Network, care a început în 1979, cînd cîteva UNIX-computere au fost conectate împreună.
USENET. În sute de grupuri de discuţii despre orice subiect imaginabil, oamenii făceau schimb de noutăţi şi imagini, în ciuda distanţelor şi a hotarelor. Alte reţele s-au dezvoltat de-a lungul USENETului. Toate formau baza unui spaţiu de comunicaţie radical democratic. De exemplu, înaintea unei noi discuţii pe care grupul o începea, comunităţii Netului i se cerea un vot de accept. Grupurile de discuţii joacă încă un rol mare pe Internet. Există mii şi zeci de mii în întreg Internetul.
10 ani după ce USENET îşi începuse dezvoltarea, Internetul a crescut la 80.000 de computere. A început să fie un factor de luat în considerare în politică. Şi curînd, expresia "Information SuperHighway" (autostrada informaţiei) a devenit uzuală. În această metaforă, Internetul era văzut ca o importantă infrastructură pentru transportul unor bunuri vitale - informaţiile.
În anii ‘80 şi începutul anilor 90, cînd Internetul era folosit doar de un număr mic de cercetători, arata mult diferit faţă de prezent. Principalele aplicaţii erau atunci poşta electronică şi grupurile de discuţii (Newsgroups) plus diverse rutine de căutare şi mecanisme de transfer al fişierelor. Aceasta era o lume UNIX, în care toate comunicaţiile existau doar ca text sau numere şi liniile de comandă trebuiau memorate şi tipărite.
Când poşta electronică, dar mai ales programele de căutare şi de transfer al fişierelor au trebuit să facă faţă unor cerinţe mai complexe, s-au dezvoltat noi navigatoare. Software-ul pentru fiecare trebuia să fie obţinut şi configurat separat. Folosirea fiecăruia trebuia să fie învăţată. Pe scurt, din cauza metalimbajului foarte dificil, folosirea Internetului în acea perioadă era restrînsă la un mic grup de oameni din universităţi şi institute de cercetare.
Marea schimbare a început în 1989, când Tim Berners Lee de la CERN (Centrul European pentru Fizica Nucleara) din Geneva a pus bazele dezvoltării primului prototip al World Wide Web (WWW sau 3W). Ca de obicei, în istoria Internetului, scopul iniţial al WWW-ului era destul de limitat. Era destinat să fie o platformă internă de comunicaţii pentru cercetătorii din întreaga lume care lucrau pentru CERN. Sarcina principală era să asigure un sistem care să facă legătura între varietatea de platforme ale diverselor calculatoare.
Soluţia de bază era ideea de a face legătura între documente via "hipertext". Hipertext înseamnă a marca şirurile de text sau alte obiecte şi de a le lega cu alte obiecte, care ar putea fi din punct de vedere fizic la mare distanţă de obiectul original. Când legătura este selectată, cineva poate "sări" la documentul legat. În acest fel este posibil de a lega un număr nelimitat de documente între ele într-o structură web ne-ierarhică. Pentru a putea deosebi aceste documente şi pentru a le regăsi, fiecare are o adresă unică. Aceasta este Unique Resource Locator (URL). URL-urile constau într-un protocol de transmitere (în cazul WWW-ului acesta este Hypertext Transfer Protocol - http), urmat de www (în cele mai multe cazuri) şi de domeniu (de exemplu numele serverului şi numele paginii).
Prima versiune a programelor pentru a naviga pe www, aşa numitele "browsere" urmau încă tradiţia originală a Internetului - erau numai text. De aceea, sistemul a rămas, în principiu, neprietenos cu utilizatorii. În septembrie 1992 nu existau mai mult de 20 de servere web în întreaga lume.
Schimbarea radicală s-a produs când NCSA (National Center for Supercomputing Applications) din SUA a scos "Mosaic" - Browser în 1993, care era bazat pe o interfaţă grafică (Windows). Enorma creştere a web-ului a început virtual, dintr-o dată: În iunie 1993, 130 servere Web erau înregistrate, în 1994 erau deja 11.576 servere.
Dar web-ul nu a făcut doar să se dezvolte. De asemenea, posibilităţile de a prezenta datele au crescut dramatic. Curând au apărut poze şi animaţii pe situri web, urmate de sunete. Doar un mic pas mai era necesar pentru a aduce cataloage, directoare şi formulare de comandă pe situri web. Astfel, câţiva ani mai târziu s-a născut E-Commerce.
De aici a rezultat un proiect de reţea, unde reţeaua însăşi era permanent în pericol de atac. În consecinţă, doar un minimum de informaţii era cerut de la computerele client în reţea - oricând transmisia de date întîlnea un obstacol, sau una dintre adrese era de negăsit, se găsea o altă cale către adresa căutată.
Toate acestea au fost codificate într-un protocol care reglementa transmisia de date pe Internet. În forma sa finală, acesta era TCP/IP (Transmission Control Protocol / Internet protocol), care este şi acum baza Internetului. TCP/IP face posibil ca modele diferite de calculatoare, de exemplu IBM compatibile sau Mac's, folosind sisteme diferite de operare, cum ar fi UNIX, Windows, MacOS etc. să se "înţeleagă" unele cu altele. În acest fel, Internetul era şi este cu adevărat o platformă independentă.
Internet-ul "civil" a început ca o reţea de patru computere între Universităţile din Utah, Santa Barbara şi Los Angeles şi Institutul de Cercetare din Stanford. În curînd, cercetători din alte instituţii de stat au devenit interesaţi. Deoarece folosirea computerelor era costisitoare, ei au văzut imediat avantajele folosirii în comun a unei reţele.
La sfârşitul anilor ‘60 şi începutul anilor ’70, când Internetul număra în jur de 50 de computere, s-au dezvoltat primele dintre servicii, folosite încă şi azi pentru transferul informaţiei: File Transfer Protocol pentru trimiterea şi regăsirea fişierelor, Telnet pentru accesarea şi folosirea bazelor de date, a bibliotecilor şi a cataloagelor din toată humea, E-mail pentru trimiterea mesajelor personale.
Internetul era în mod categoric în ascendenţă. Cu noi grupuri de utilizatori care se alăturau, în următoarea decadă, Internetul a crescut la o reţea de 200 de computere. Partea militară era organizată într-o reţea separată, Milnet.
În acelaşi timp, au apărut alte reţele, mai ales în sectorul academic. Importantă printre acestea era (şi este) USENET sau Users' Network, care a început în 1979, cînd cîteva UNIX-computere au fost conectate împreună.
USENET. În sute de grupuri de discuţii despre orice subiect imaginabil, oamenii făceau schimb de noutăţi şi imagini, în ciuda distanţelor şi a hotarelor. Alte reţele s-au dezvoltat de-a lungul USENETului. Toate formau baza unui spaţiu de comunicaţie radical democratic. De exemplu, înaintea unei noi discuţii pe care grupul o începea, comunităţii Netului i se cerea un vot de accept. Grupurile de discuţii joacă încă un rol mare pe Internet. Există mii şi zeci de mii în întreg Internetul.
10 ani după ce USENET îşi începuse dezvoltarea, Internetul a crescut la 80.000 de computere. A început să fie un factor de luat în considerare în politică. Şi curînd, expresia "Information SuperHighway" (autostrada informaţiei) a devenit uzuală. În această metaforă, Internetul era văzut ca o importantă infrastructură pentru transportul unor bunuri vitale - informaţiile.
În anii ‘80 şi începutul anilor 90, cînd Internetul era folosit doar de un număr mic de cercetători, arata mult diferit faţă de prezent. Principalele aplicaţii erau atunci poşta electronică şi grupurile de discuţii (Newsgroups) plus diverse rutine de căutare şi mecanisme de transfer al fişierelor. Aceasta era o lume UNIX, în care toate comunicaţiile existau doar ca text sau numere şi liniile de comandă trebuiau memorate şi tipărite.
Când poşta electronică, dar mai ales programele de căutare şi de transfer al fişierelor au trebuit să facă faţă unor cerinţe mai complexe, s-au dezvoltat noi navigatoare. Software-ul pentru fiecare trebuia să fie obţinut şi configurat separat. Folosirea fiecăruia trebuia să fie învăţată. Pe scurt, din cauza metalimbajului foarte dificil, folosirea Internetului în acea perioadă era restrînsă la un mic grup de oameni din universităţi şi institute de cercetare.
Marea schimbare a început în 1989, când Tim Berners Lee de la CERN (Centrul European pentru Fizica Nucleara) din Geneva a pus bazele dezvoltării primului prototip al World Wide Web (WWW sau 3W). Ca de obicei, în istoria Internetului, scopul iniţial al WWW-ului era destul de limitat. Era destinat să fie o platformă internă de comunicaţii pentru cercetătorii din întreaga lume care lucrau pentru CERN. Sarcina principală era să asigure un sistem care să facă legătura între varietatea de platforme ale diverselor calculatoare.
Soluţia de bază era ideea de a face legătura între documente via "hipertext". Hipertext înseamnă a marca şirurile de text sau alte obiecte şi de a le lega cu alte obiecte, care ar putea fi din punct de vedere fizic la mare distanţă de obiectul original. Când legătura este selectată, cineva poate "sări" la documentul legat. În acest fel este posibil de a lega un număr nelimitat de documente între ele într-o structură web ne-ierarhică. Pentru a putea deosebi aceste documente şi pentru a le regăsi, fiecare are o adresă unică. Aceasta este Unique Resource Locator (URL). URL-urile constau într-un protocol de transmitere (în cazul WWW-ului acesta este Hypertext Transfer Protocol - http), urmat de www (în cele mai multe cazuri) şi de domeniu (de exemplu numele serverului şi numele paginii).
Prima versiune a programelor pentru a naviga pe www, aşa numitele "browsere" urmau încă tradiţia originală a Internetului - erau numai text. De aceea, sistemul a rămas, în principiu, neprietenos cu utilizatorii. În septembrie 1992 nu existau mai mult de 20 de servere web în întreaga lume.
Schimbarea radicală s-a produs când NCSA (National Center for Supercomputing Applications) din SUA a scos "Mosaic" - Browser în 1993, care era bazat pe o interfaţă grafică (Windows). Enorma creştere a web-ului a început virtual, dintr-o dată: În iunie 1993, 130 servere Web erau înregistrate, în 1994 erau deja 11.576 servere.
Dar web-ul nu a făcut doar să se dezvolte. De asemenea, posibilităţile de a prezenta datele au crescut dramatic. Curând au apărut poze şi animaţii pe situri web, urmate de sunete. Doar un mic pas mai era necesar pentru a aduce cataloage, directoare şi formulare de comandă pe situri web. Astfel, câţiva ani mai târziu s-a născut E-Commerce.
Chiulitul la sport face bine la Microsoft
Un campus cu o suprafaţă mai mare decât cea a parcului Herăstrău din Bucureşti, cu străzi şi intersecţii semaforizate, cu restaurante, cafenele, săli de sport, cinematografe şi nenumărate clădiri de birouri, unde lucrează 30.000 de oameni, cât populaţia unui oraş din România. Aceasta este imaginea sediului central din Redmond al celui mai mare producător de software din lume, Microsoft. La fel ca şi compania însăşi, campusul creşte pe zi ce trece. La nivel mondial, compania numără peste 86.000 de angajaţi. Când spui Microsoft, te gândeşti, inevitabil, la Windows, Office şi Bill Gates.
Bill Gates – gimnastica sau calculatoarele?
Încă din adolescente, Bill Gates se lăuda colegilor că într-o zi el va ajunge milionar. S-a subestimat cu mult…
Bill Gates a devenit pasionat de calculatoare din clasa a opta. Şcoala sa a primit un calculator iar Bill, împreună cu prietenul său cel mai bun, Paul Allen, se foloseau de acest pretext pentru a chiuli de la orele de gimnastică. Cîteodată ei se furişau noaptea în şcoală pentru a petrece mai mult timp la computer. În această perioadă Bill a creat primul său program, un joc tic-tac-toe.
Corporaţia Computer Center (CCC) a vrut să închirieze un computer de la Digital
Co., dar nu puteau plăti pentru el. Totusi, Digital Co. a spus că va oferi gratis acest calculator dacă CCC va putea găsi vreun bug (greşeală, lipsă) la computerul lor. CCC a dat un anunţ la ziarul local, iar Bill şi Paul s-au oferit imediat. Deşi la început au avut rezerve în a angaja doi adolescenţi pentru această lucrare, dubiile lor au fost repede dizolvate. Cînd au terminat, Bill şi Paul au găsit 300 de pagini pline cu greşeli ale calculatorului.
După aceea, Bill a fost angajat chiar de către şcoala sa pentru a face un program
unde a folosit limbajul de programare FORTFAN. În acest timp Bill şi Paul au înfiinţat prima lor companie numită Traf-O-Data. Şi erau încă în timpul liceului. Au închis afacerea în 1973.
Microsoft
În iulie 1975, în timp ce Bill studia la Harward, a fondat împreună cu Paul propria
lor Corporaţiă în Albyquerque, numită “Microsoft”. În noimbrie 1976 este înregistrată marca „Microsoft” la secretariatul statului din New Mexico. La bilantul de sfîrşit de an nu aveau virtual nici un profit, pentru că limbajul BASIC creat de Bill şi Paul a fost copiat ilegal de multe companii.
În 1980, IBM contactează Microsoft pentru a face DOS. În 1981 IMB prezintă primul Personal Computer (PC) care utilizează sistemul de operare Microsoft pe 16 biţi.
Pe 16 noiemrie 1983, Microsoft a lansat programul de editare Word. A fost un succes enorm urmat în septembrie 1986 de către Excel, program de calcul tabelar folosit astăzi de toţi utilizatorii de PC din lume.
Noiembrie 1985 - Microsoft a lansat pentru prima dată sistemul de operare Windows.
1978 - Microsoft închidea anul fiscal cu un venit din vînzări de peste 1 milion de dolari.
1979 - Microsoft se extinde în Europa, deschizînd o reprezentanţă în Belgia.1981 – Microsoft devine Microsoft Inc. în Washington, cu Bill Gates în funcţia de
preşedinte şi Paul Allen director executiv.
1983 – Microsoft inventează mouse-ul. 1985 – Compania avea 900 angajaţi şi o cifră de afaceri de 140 milione de dolari. 1990 - Microsoft a lansat sistemul de operare Windows 3.0, care a fost considerat „mama tuturor sistemelor de operare”. A fost prima companie de software care a depăşit în vînzări suma de 1 miliard de dolari.
1995 - a aparut Windows 95, un sistem de operare făcut să simplifice operarea pe calculator. La sfîritul anului, Microsoft declara un pofit net de 499 milioane de dolari şi o cifră de afaceri de 2,02 miliarde de dolari.
Iunie 1998 - Microsoft lansează Windows 98.Februarie 2000 - Microsoft lansează Windows 2000.Mai 2001 - Microsoft lansează Office XP.Octombrie 2001 - Microsoft lansează Windows XP.Noiembrie 2002 - Microsoft şi asociaţii lansează Tablet PC.Ianuarie 2003 - Microsoft declară divizarea anului.Aprilie 2003 - Microsoft lansează Windows Server 2003.Octombrie 2003 - Microsoft lansează Microsoft Office System.15 iunie 2006 - Microsoft anunţă că Bill Gates se retrage treptat, pînă în iulie 2008, din funcţiile deţinute în companie.
30 ianuarie 2007 - Microsoft lansează Windows Vista şi Microsoft Office.
Cifra de afaceri
În anul 2003 cifra de afaceri realizata de Compania Microsoft Inc. a fost de 32,18
miliarde de dolari cu un profit net de 10 miliarde de dolari. Deşi previziunile pentru anul 2004 erau în ceea ce priveşte cifra de afaceri între 35,6 şi 35,9 miliarde de dolari, Microsoft a depăşit aceste cifre realizînd o cifră de afaceri de 36,84 miliarde de dolari cu un profit net de 8,17 miliarde de dolari, numărul de angajaţi depăşind 85.000 persoane în 85 de ţări şi regiuni. Locaţiile sînt împărţite în 5 regiuni: Asia, Europa, Orientul Mijlociu si Africa, America de Nord şi Centrală, America de Sud şi Pacificul de Sud.
7 miliarde de dolari este bugetul alocat anual de Microsoft pentru cercetare şi dezvoltare. Între 20% şi 25% din proiectele din laboratoare ajung în producţie. 80% din încasările Microsoft provin din suita de aplicaţii Office care rulează pe platforma desktop Windows. O trecere pe platforma online ar dăuna grav sănătăţii financiare.
Şi Microsoft plînge cîteodată…
Cel mai mare producător de software şi una dintre cele mai mari companii din lume, cea care a făcut din conceptul „un PC pe fiecare birou“ un slogan de marketing, se află în faţa celei mai mari provocări din istoria sa. Pentru a rămâne campion în era Web 2.0, trebuie să-şi regîndească businessul.
Microsoft trebuie să se reinventeze pe sine. Nu poate rămâne doar cel mai mare vânzător de programe care se instalează şi rulează pe computere, în timp ce toată lumea aleargă după servicii web. După şase ani de aşteptare din partea consumatorilor şi de presiuni din partea mediului de business, Vista, cea mai recentă reîncarnare a produsului-fanion al companiei, Windows, s-a dovedit un eşec comercial. Şi asta în ciuda faptului că, potrivit studiilor comandate companiilor de cercetare de piaţă, 83% din utilizatorii de Vista îl recomandă şi altora, iar pentru companii noul sistem de operare este cu 251 de dolari mai ieftin de întreţinut într-un ciclu de viaţă de trei ani, faţă de predecesorul său, Windows XP. În plus, în sfera serviciilor web, Google pare să se distanţeze, iar recenta încercare de a puncta, prin deja caracteristica metodă Microsoft, o achiziţie, în acest caz a rivalului Yahoo, a eşuat şi ea.
BILBIOGRAFIE:
www.studentie.ro
http://ro.wikipedia.org/wiki/Microsoft
http://www.capital.ro/articole/capital/108746
Bill Gates – gimnastica sau calculatoarele?
Încă din adolescente, Bill Gates se lăuda colegilor că într-o zi el va ajunge milionar. S-a subestimat cu mult…
Bill Gates a devenit pasionat de calculatoare din clasa a opta. Şcoala sa a primit un calculator iar Bill, împreună cu prietenul său cel mai bun, Paul Allen, se foloseau de acest pretext pentru a chiuli de la orele de gimnastică. Cîteodată ei se furişau noaptea în şcoală pentru a petrece mai mult timp la computer. În această perioadă Bill a creat primul său program, un joc tic-tac-toe.
Corporaţia Computer Center (CCC) a vrut să închirieze un computer de la Digital
Co., dar nu puteau plăti pentru el. Totusi, Digital Co. a spus că va oferi gratis acest calculator dacă CCC va putea găsi vreun bug (greşeală, lipsă) la computerul lor. CCC a dat un anunţ la ziarul local, iar Bill şi Paul s-au oferit imediat. Deşi la început au avut rezerve în a angaja doi adolescenţi pentru această lucrare, dubiile lor au fost repede dizolvate. Cînd au terminat, Bill şi Paul au găsit 300 de pagini pline cu greşeli ale calculatorului.
După aceea, Bill a fost angajat chiar de către şcoala sa pentru a face un program
unde a folosit limbajul de programare FORTFAN. În acest timp Bill şi Paul au înfiinţat prima lor companie numită Traf-O-Data. Şi erau încă în timpul liceului. Au închis afacerea în 1973.
Microsoft
În iulie 1975, în timp ce Bill studia la Harward, a fondat împreună cu Paul propria
lor Corporaţiă în Albyquerque, numită “Microsoft”. În noimbrie 1976 este înregistrată marca „Microsoft” la secretariatul statului din New Mexico. La bilantul de sfîrşit de an nu aveau virtual nici un profit, pentru că limbajul BASIC creat de Bill şi Paul a fost copiat ilegal de multe companii.
În 1980, IBM contactează Microsoft pentru a face DOS. În 1981 IMB prezintă primul Personal Computer (PC) care utilizează sistemul de operare Microsoft pe 16 biţi.
Pe 16 noiemrie 1983, Microsoft a lansat programul de editare Word. A fost un succes enorm urmat în septembrie 1986 de către Excel, program de calcul tabelar folosit astăzi de toţi utilizatorii de PC din lume.
Noiembrie 1985 - Microsoft a lansat pentru prima dată sistemul de operare Windows.
1978 - Microsoft închidea anul fiscal cu un venit din vînzări de peste 1 milion de dolari.
1979 - Microsoft se extinde în Europa, deschizînd o reprezentanţă în Belgia.1981 – Microsoft devine Microsoft Inc. în Washington, cu Bill Gates în funcţia de
preşedinte şi Paul Allen director executiv.
1983 – Microsoft inventează mouse-ul. 1985 – Compania avea 900 angajaţi şi o cifră de afaceri de 140 milione de dolari. 1990 - Microsoft a lansat sistemul de operare Windows 3.0, care a fost considerat „mama tuturor sistemelor de operare”. A fost prima companie de software care a depăşit în vînzări suma de 1 miliard de dolari.
1995 - a aparut Windows 95, un sistem de operare făcut să simplifice operarea pe calculator. La sfîritul anului, Microsoft declara un pofit net de 499 milioane de dolari şi o cifră de afaceri de 2,02 miliarde de dolari.
Iunie 1998 - Microsoft lansează Windows 98.Februarie 2000 - Microsoft lansează Windows 2000.Mai 2001 - Microsoft lansează Office XP.Octombrie 2001 - Microsoft lansează Windows XP.Noiembrie 2002 - Microsoft şi asociaţii lansează Tablet PC.Ianuarie 2003 - Microsoft declară divizarea anului.Aprilie 2003 - Microsoft lansează Windows Server 2003.Octombrie 2003 - Microsoft lansează Microsoft Office System.15 iunie 2006 - Microsoft anunţă că Bill Gates se retrage treptat, pînă în iulie 2008, din funcţiile deţinute în companie.
30 ianuarie 2007 - Microsoft lansează Windows Vista şi Microsoft Office.
Cifra de afaceri
În anul 2003 cifra de afaceri realizata de Compania Microsoft Inc. a fost de 32,18
miliarde de dolari cu un profit net de 10 miliarde de dolari. Deşi previziunile pentru anul 2004 erau în ceea ce priveşte cifra de afaceri între 35,6 şi 35,9 miliarde de dolari, Microsoft a depăşit aceste cifre realizînd o cifră de afaceri de 36,84 miliarde de dolari cu un profit net de 8,17 miliarde de dolari, numărul de angajaţi depăşind 85.000 persoane în 85 de ţări şi regiuni. Locaţiile sînt împărţite în 5 regiuni: Asia, Europa, Orientul Mijlociu si Africa, America de Nord şi Centrală, America de Sud şi Pacificul de Sud.
7 miliarde de dolari este bugetul alocat anual de Microsoft pentru cercetare şi dezvoltare. Între 20% şi 25% din proiectele din laboratoare ajung în producţie. 80% din încasările Microsoft provin din suita de aplicaţii Office care rulează pe platforma desktop Windows. O trecere pe platforma online ar dăuna grav sănătăţii financiare.
Şi Microsoft plînge cîteodată…
Cel mai mare producător de software şi una dintre cele mai mari companii din lume, cea care a făcut din conceptul „un PC pe fiecare birou“ un slogan de marketing, se află în faţa celei mai mari provocări din istoria sa. Pentru a rămâne campion în era Web 2.0, trebuie să-şi regîndească businessul.
Microsoft trebuie să se reinventeze pe sine. Nu poate rămâne doar cel mai mare vânzător de programe care se instalează şi rulează pe computere, în timp ce toată lumea aleargă după servicii web. După şase ani de aşteptare din partea consumatorilor şi de presiuni din partea mediului de business, Vista, cea mai recentă reîncarnare a produsului-fanion al companiei, Windows, s-a dovedit un eşec comercial. Şi asta în ciuda faptului că, potrivit studiilor comandate companiilor de cercetare de piaţă, 83% din utilizatorii de Vista îl recomandă şi altora, iar pentru companii noul sistem de operare este cu 251 de dolari mai ieftin de întreţinut într-un ciclu de viaţă de trei ani, faţă de predecesorul său, Windows XP. În plus, în sfera serviciilor web, Google pare să se distanţeze, iar recenta încercare de a puncta, prin deja caracteristica metodă Microsoft, o achiziţie, în acest caz a rivalului Yahoo, a eşuat şi ea.
BILBIOGRAFIE:
www.studentie.ro
http://ro.wikipedia.org/wiki/Microsoft
http://www.capital.ro/articole/capital/108746
sâmbătă, 10 mai 2008
Ceva mai active decît neuronii
Calculatorul trebuie să poată stoca rezultatele calculelor şi operaţiilor efectuate. Aceasta este definiţia dată unui calculator, definiţie ce cuprinde, fără excepţie, ideea de stocare. În practică, un calculator trebuie să stocheze o cantitate uriaţă de informaţie şi necesită diferite tipuri de memorii. Dintre acestea, la două se face de regulă referire în reclama pentru calculatoare: RAM şi spaţiul de pe HDD.
RAM
RAM (Random Acess Memory - memorie cu acces aleatoriu) este folosită de calculator ca un fel de zonă de lucru în timp ce efectuează o anumită operaţiune. Aici sunt reţinute listele de comenzi cu care se operează la momentul respectiv, datele cu care se operează, precum şi rezultatele intermediare ale operaţiilor efectuate. Componenta notată cu R din RAM (Random- „aleatoriu”) precizează principalul ei avantaj: memoria permite accesul aleatoriu, ceea ce poate avea acces direct la oricare din părţile sale – nu trebuie să caute mereu de la un capăt la altul pînă găseşte ceea ce îl interesează. Acest lucru îi dă rapiditatea specifică. Capacitatea memoriei se măsoară în bytes. Un byte constă în opt biţi.
ROM
ROM (Read Only Memory- memorie care poate fi numai citită). Aici sînt stocate programele calculatorului de nivel inferior – cele care îi dictează ce comportament să adopte, cum să-şi controleze circuitele, cum să trateze diverse tipuri de dispozitive de intrare etc. ROM diferă de RAM în două feluri: mai întîi, nu se schimbă după ce calculatorul este programat şi asamblat (poate fi citită dar nu poate fi scrisă); în al doilea rînd conţinutul ei rămîne neschimbat chiar şi atunci cînd calculatorul e închis (RAM este „volatilă” – continutul ei se şterge dacă se întrerupe alimentarea de la sursa de energie electrică).
HDD
După viteza de prelucrare a datelor şi valoarea memoriei de tip RAM, următorul factor determinant al puterii calculatorului este dimensiunea spaţiului de pe hard disk. Un hard disk este un dispozitiv de stocare a informaţiei. Este mult diferit faţă de RAM din mai multe motive. Mai întîi, hard disk-urile înregistrează magnetic informaţia, cam cum se înregistrează pe discurile muzicale sau pe casete video. Discurile nu sunt „volatile”. Odată înregistrată informaţia, aceasta rămîne pe hard disk pînă cînd este schimbată sau ştearsă. În al doilea rînd, procesul de imprimare a informaţiei pe HDD sau de prelucrare a ei pe un HDD implică o mişcare de tip mecanic. Discul se învîrteşte cu viteză mare, constantă, iar un cap de citire (şi scriere) se mişcă, intrînd sau ieşind pe suprafaţa lui.
Hard disk-urile enumerate mai sus sînt încorporate în calculator. Acestea rămîn în calculator şi, în general, nu se transferă de la un calculator la altul. Există însă o serie întreagă de dispozitive de stocare mobile, care pot fi transferate cu uşurinţă de la un calculator la altul sau pot fi folosite ca suporturi de securitate, în caz de pierdere, deteriorare sau furt al calculatorului.
Dischetele (floppy disk-urile)
Alte tipuri de discuri sînt dischetele ( primele discuri mobile erau păstrate în invelitoare flexibile şi de aici denumirea de floppy disks). Cel mai cunoscut tip de dischetă are 1,44 MB. Aceasta are spaţiu suficient pentru a cuprinde multe documente standard cuprinzînd texte procesate, care pot fi transferate de la o persoană la alta. La fel cum memoria de tip RAM mai este cunoscută şi sub denumirea de memorie de lucru sau memoria principală, discurile şi dischetele sunt numite adesea memorie auxiliara (backing storage) sau memorie secundară (secondary storage).
CD-ROM şi DVD
Astăzi însă, software-ul este cel mai adesea furnizat pe CD-ROM (Compact Disk Read-Only Memory). Ca mod de prezentare, un CD-ROM nu se deosebeşte de un CD cu muzică şi, de fapt, mai toate dispozitivele de citire a CD-urilor din calculatoare pot să redea şi muzica (CD-uri audio). Evoluţia de la dischetă la CD-ROM, ca mijloc preferat de distribuire a software-ului, s-a produs în principal din cauza dimensiunilor sistemelor moderne de software: acestea au nevoie de mai mult spaţiu de stocare (în parte, acest lucru se datorează funcţionalităţii suplimentare şi în parte faptului că programele respective conţin, prin proiect, mai multe elemente de grafică şi pot include şi alte elemente de multimedia). Şi, în plus, un CD-ROM poate îngloba informaţia conţinută în 460 de dischete – aproximativ de 650 de MB. DVD-urile (Digital Versatile Disk – discuri digitale polifuncţionale) arată la fel ca CD-ROM-urile, dar au o capacitate de stocare cu mult mai mare – de pînă la 4,3 GB. Pentru a înregistra informaţia pe un CD este nevoie de un dispozitiv de inscripţionare pe CD – CDWriter sau CDReWriter.
Stick de memorie
Se mai numeşte şi memorie flash. Este un dispozitiv mobil de salvare cu conectare pe interfaţa USB. Memoria stick este singura invenţie originală chinzească în domeniul memoriilor pentru calculatoare. Memory stick-ul este caracterizat prin capacitate de stocare mare, dimeniune mică şi performanţă stabilă. Pentru a rezolva problema capacităţii mici a dischetei, multe persoane aveau la îndemână mai multe dischete. Iar păstrarea şi căutarea acestora a devenit o altă problemă. Stickul de memorie a fost lansat în 2000, dar nu s-a generalizat din cauza preţului ridicat. Ulterior, odată cu apariţia produselor similare, preţul stickului de memorie a scăzut constant, intrînd treptat în viaţa oamenilor de rând. Capacitatea memoriei flash a crescut continuu. În urmă cu câţiva ani, produsele de 32kb şi 64kb erau curentul principal al pieţei., dar în ultimii doi ani au fost înlocuite de către cele de 128kb şi 256kb. Astăzi, cele mai multe personae folosesc stick-uri de 4GB sau şi mai mari.
http://romanian.cri.cn/1/2006/02/20/1@37324.htm
http://www.e-referate.ro/referate/Calculatoarele2007-03-02.html
RAM
RAM (Random Acess Memory - memorie cu acces aleatoriu) este folosită de calculator ca un fel de zonă de lucru în timp ce efectuează o anumită operaţiune. Aici sunt reţinute listele de comenzi cu care se operează la momentul respectiv, datele cu care se operează, precum şi rezultatele intermediare ale operaţiilor efectuate. Componenta notată cu R din RAM (Random- „aleatoriu”) precizează principalul ei avantaj: memoria permite accesul aleatoriu, ceea ce poate avea acces direct la oricare din părţile sale – nu trebuie să caute mereu de la un capăt la altul pînă găseşte ceea ce îl interesează. Acest lucru îi dă rapiditatea specifică. Capacitatea memoriei se măsoară în bytes. Un byte constă în opt biţi.
ROM
ROM (Read Only Memory- memorie care poate fi numai citită). Aici sînt stocate programele calculatorului de nivel inferior – cele care îi dictează ce comportament să adopte, cum să-şi controleze circuitele, cum să trateze diverse tipuri de dispozitive de intrare etc. ROM diferă de RAM în două feluri: mai întîi, nu se schimbă după ce calculatorul este programat şi asamblat (poate fi citită dar nu poate fi scrisă); în al doilea rînd conţinutul ei rămîne neschimbat chiar şi atunci cînd calculatorul e închis (RAM este „volatilă” – continutul ei se şterge dacă se întrerupe alimentarea de la sursa de energie electrică).
HDD
După viteza de prelucrare a datelor şi valoarea memoriei de tip RAM, următorul factor determinant al puterii calculatorului este dimensiunea spaţiului de pe hard disk. Un hard disk este un dispozitiv de stocare a informaţiei. Este mult diferit faţă de RAM din mai multe motive. Mai întîi, hard disk-urile înregistrează magnetic informaţia, cam cum se înregistrează pe discurile muzicale sau pe casete video. Discurile nu sunt „volatile”. Odată înregistrată informaţia, aceasta rămîne pe hard disk pînă cînd este schimbată sau ştearsă. În al doilea rînd, procesul de imprimare a informaţiei pe HDD sau de prelucrare a ei pe un HDD implică o mişcare de tip mecanic. Discul se învîrteşte cu viteză mare, constantă, iar un cap de citire (şi scriere) se mişcă, intrînd sau ieşind pe suprafaţa lui.
Hard disk-urile enumerate mai sus sînt încorporate în calculator. Acestea rămîn în calculator şi, în general, nu se transferă de la un calculator la altul. Există însă o serie întreagă de dispozitive de stocare mobile, care pot fi transferate cu uşurinţă de la un calculator la altul sau pot fi folosite ca suporturi de securitate, în caz de pierdere, deteriorare sau furt al calculatorului.
Dischetele (floppy disk-urile)
Alte tipuri de discuri sînt dischetele ( primele discuri mobile erau păstrate în invelitoare flexibile şi de aici denumirea de floppy disks). Cel mai cunoscut tip de dischetă are 1,44 MB. Aceasta are spaţiu suficient pentru a cuprinde multe documente standard cuprinzînd texte procesate, care pot fi transferate de la o persoană la alta. La fel cum memoria de tip RAM mai este cunoscută şi sub denumirea de memorie de lucru sau memoria principală, discurile şi dischetele sunt numite adesea memorie auxiliara (backing storage) sau memorie secundară (secondary storage).
CD-ROM şi DVD
Astăzi însă, software-ul este cel mai adesea furnizat pe CD-ROM (Compact Disk Read-Only Memory). Ca mod de prezentare, un CD-ROM nu se deosebeşte de un CD cu muzică şi, de fapt, mai toate dispozitivele de citire a CD-urilor din calculatoare pot să redea şi muzica (CD-uri audio). Evoluţia de la dischetă la CD-ROM, ca mijloc preferat de distribuire a software-ului, s-a produs în principal din cauza dimensiunilor sistemelor moderne de software: acestea au nevoie de mai mult spaţiu de stocare (în parte, acest lucru se datorează funcţionalităţii suplimentare şi în parte faptului că programele respective conţin, prin proiect, mai multe elemente de grafică şi pot include şi alte elemente de multimedia). Şi, în plus, un CD-ROM poate îngloba informaţia conţinută în 460 de dischete – aproximativ de 650 de MB. DVD-urile (Digital Versatile Disk – discuri digitale polifuncţionale) arată la fel ca CD-ROM-urile, dar au o capacitate de stocare cu mult mai mare – de pînă la 4,3 GB. Pentru a înregistra informaţia pe un CD este nevoie de un dispozitiv de inscripţionare pe CD – CDWriter sau CDReWriter.
Stick de memorie
Se mai numeşte şi memorie flash. Este un dispozitiv mobil de salvare cu conectare pe interfaţa USB. Memoria stick este singura invenţie originală chinzească în domeniul memoriilor pentru calculatoare. Memory stick-ul este caracterizat prin capacitate de stocare mare, dimeniune mică şi performanţă stabilă. Pentru a rezolva problema capacităţii mici a dischetei, multe persoane aveau la îndemână mai multe dischete. Iar păstrarea şi căutarea acestora a devenit o altă problemă. Stickul de memorie a fost lansat în 2000, dar nu s-a generalizat din cauza preţului ridicat. Ulterior, odată cu apariţia produselor similare, preţul stickului de memorie a scăzut constant, intrînd treptat în viaţa oamenilor de rând. Capacitatea memoriei flash a crescut continuu. În urmă cu câţiva ani, produsele de 32kb şi 64kb erau curentul principal al pieţei., dar în ultimii doi ani au fost înlocuite de către cele de 128kb şi 256kb. Astăzi, cele mai multe personae folosesc stick-uri de 4GB sau şi mai mari.
http://romanian.cri.cn/1/2006/02/20/1@37324.htm
http://www.e-referate.ro/referate/Calculatoarele2007-03-02.html
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)